Geneza in mitologia Anunnaki
Iată cum este descrisă crearea sistemului nostru solar:
La început a fost Apsu (Soarele), Mummu (Mercur) şi Tiamat (planetă necunoscută de astronomii din zilele noastre). Din unirea planetei Tiamat cu Soarele, a rezultat Lahmu (Marte) şi Lahamu (Venus). Apoi s-a născut Anshar (Saturn) şi Kishar (Jupiter). Din Saturn şi Jupiter se va naşte Anu (Uranus). Anu va da naştere la rândul ei planetei Nudimmud/Ea (Neptun). Saturn va da naştere lui Gaga (Pluto).
În profunzimile cerului s-a născut Marduk şi a fost atras în sistemul solar de către Neptun. A penetrat sistemul nostru solar în sens invers sistemului orbital. Sub efectul gravitaţional al lui Saturn şi al lui Jupiter, traiectoria sa s-a curbat spre Tiamat. Ajungând în apropierea planetei Tiamat, unul din cei patru sateliţi ai planetei Marduk a lovit Tiamat-ul. În urma şocului, zece dintre sateliţii acesteia au fost distruşi.
Acest eveniment cosmic violent a dus la formarea centurii de asteroizi dintre Marte şi Jupiter dând naştere totodată la cometele din sistemul nostru solar. În urma coliziunii, ceea ce rămăsese din planeta Tiamat, alături de Kingu, singurul satelit care nu a fost pulverizat, a fost proiectat pe o altă orbită mai apropiată de soare, dând astfel naştere Terrei şi Lunii. Cât despre Pluto, care până atunci fusese un satelit al lui Saturn, a fost proiectat în afara câmpului gravitaţional pentru a ocupa locul pe care îl cunoaştem astăzi.
Această geneză prezintă clar cum s-a format centura de asteroizi, cometele şi poziţionarea pe orbită a planetelor din sistemul nostru solar aşa cum le cunoaştem azi. Hărţile sumeriene ale cerului respectă dimensiunile, ordinea şi poziţiile planetelor. Iată aşadar rezolvată enigma celor două planete necunoscute: Tiamat, care va deveni Terra şi Luna, şi Marduk. Ceea ce părea să fie mitologie în panteonul grec, roman, babilonian, egiptean, vedic, cananeean, hitit, hurit, akkadian, asirian şi chiar chinez, îşi are originile într-o autentică cronică astronomică a sistemului nostru solar. Cum se poate ca asemenea cunoştinţe să fi existat cu 6.000 de ani în urmă?
Anunnaki aveau doi conducatori, Enlil si Enki, ce detineau intreaga putere si erau fiii lui Anu, conducatorul suprem al celor de pe Nibiru. Enki este cel care i-a creat pe oameni cu scopul de a-i scuti pe Anunnaki-i ce lucrau in minele din Africa de Sud. Conform scrierilor sumeriene, Marele potop se refera la o incercare a lui Enlil de a distruge rasa umana de sclavi.
Intre Enlil si Enki s-a creat o apriga disputa in a distruge sau a pastra rasa de sclavi, creindu-se intre ei animozitati ce au dus ulterior la razboaie. Invins de Enki, Enlil a fost nevoit sa se reintoarca pe Nibiru, unde i s-a dat o alta misiune. Enki, ramas pe Pamant, ajunge la concluzia ca rasa umana se poate descurca si singura si se poate inmulti si pleaca de asemenea pe Nibiru.
Legenda genezei omului
Zeii sumerieni, condusi de Enlil si Enki au venit cu “carele lor de foc” pe Pamant si s-au stabilit intre Tigru si Eufrat, la sud de muntele Ararat (exact interitoriul localizat de Biblie ca fiind Gradina Edenului). Zeii (Annunaki) exploatau minereu aurifer din minele din Tara de Jos (dupa Sitchin, Rhodezia sau Africa de Sud, unde, intr-adevar, s-au descoperit urmele unor exploatari preistorice), apoi il transportau cu “barcile scufundate” pana in Sumeria.Dupa 40 de “perioade” (un an?) de lucru anevoios in mine, Annunaki s-au revoltat si au venit la Enki: “Marite zeu, nu mai vrem sa lucram in mina. E o munca grea si degradanta.” Enki I-a intrebat: “cine vreti sa scoata aurul cel atat de necesar noua?” , la care, Annunaki vin si cu solutia: “Creaza niste lucratori primitivi”. Aurul extras era necesar Annunaki-lor pentru confectionarea de podoabe si pentru carele lor de foc (echipament electronic pentru, aeronave).
De aici incepe legeda propriu-zisa a genezei omului in varianta sumeriana. Enki “a luat samanta unui animal paros, care merge cand in doua, cand in patru picioare si mananca iarba, precum gazelele” si a fecundat-o in repetate randuri pe “Zeita Mama”. Au luat astfel nastere primii oameni, care, o data ajunsi la maturitate, Enki a realizat ca nu sunt in stare sa procreeze.
In urma cercetarilor ulterioare, s-a observat ca progeniturile ce iau nastere din incrucisarea a doua specii diferite, nu procreaza (ex. catarul, obtinut din incrucisarea dintre iapa si magar este steril). Vazand ca experimentul sau nu este unul reusit, Enki revine asupra lucrarii sale.
Ia din nou samanta animalului paros, lucreaza asupra sa (inginerie genetica?), fecundeaza ovulele a 14 femele de animal paros, pe care le implanteaza in uterele a 14 zeite. Iau nastere astfel, 7 barbati si 7 femei, perfecti asemanatoti intre ei (clonare). De data aceasta, oamenii erau capabili sa se inmulteasca . Oamenii nou creati aveau caracterele zeilor, respectiv erau foarte inalti, traiau foarte mult (vezi aici similitudini cu Biblia: Noe, Matusalem, etc.) si erau deosebit de puternici si inteligenti.
La inceput, spun legendele sumeriene, oamenii nu aveau voie sa se imperecheze decat cu zeii, pastrand caracterele acestora, dar, dupa o perioada de o mie de ani, acestia, inmultindu-se peste masura, nu au mai putut fi controlati si au inceput sa se inmulteasca intre ei, avand si legaturi incestuoase.
Datorita acestui fapt, speta umana a inceput sa degenereze, ei incepand sa semene tot mai putin cu zeii, traind mult mai putin, fiind mai putin inalti, deci asemanandu-se tot mai putin cu creatorii lor.
Tragand o concluzie personala, daca ar fi sa dam crezare ledendei sumeriene a Genezei omului, aceasta ar fi intermediara intre mitul biblic al Genezei omului si teoria evolutionista a lui Darwin, omul fiind creat de Zeu prin combinarea ADN-ului primatelor cu ADN-ul propriu. Avand in vedere rezultatele notabile obtinute in ingineria genetica in zilele noastre, am putea crede autenticitatea acestei legende.
Conform cercetarilor lui Zecheria Sitchin,exista o a 10-a planeta a sistemului nostru solar(stiuta de oamenii de stiinta ca Planeta X).Aceasta planeta poarta numele de Nibiru si se afla undeva dincolo de planeta Pluto.Ea este diferita de celelalte planete din sistemul solar,are o orbita foarte eliptica,si necesita 3600 de ani pamanteni sa faca o rotatie completa in jurul Soarelui.Se crede ca periheliul planetei este in apropierea centurii de asteroizi dintre Marte si Jupiter.O ipoteza este ca asteroizii au fost creati de catre Nibiru prin distrugerea unei alte planete,Tiamat(sau Maldek).Din ramasitele acestei planete s-a creat Pamantul.
Nibiru nu este cunoscuta astronomilor moderni din cauza orbitei sale foarte eliptice(afeliul planetei este la o distanta de pana la opt ori mai mare decat cel al lui Pluto).Prin urmare,Nibiru este departe in cosmos si nu poate fi depistata(sau este in apropiere, ceea ce ar dezvalui misterul Planetei X).
Asadar,planeta Nibiru trece prin sistemul nostru solar o data la 3600 de ani.Aceasta teorie controversata se bazeaza pe descifrarea unor vechi texte sumeriene de catre Zacheria Sitchin.Textele isi au originea in primul capitol din Biblie,Geneza.Sitcin si-a petrecut zeci de ani ca arheolog si istoric in Orientul Mijlociu,cautand scrieri vechi ale civilizatiei sumeriene.El spune ca aceasta planeta este locuita de catre Anunnaki(Nefilim,gigantii din Biblie.Nefilim se traduce adesea ca gigant,o traducere care nu este tocmai justa.O definitie mai buna ar fi "acei care au coborat","acei care au venit jos".Cuvantul anunnaki din textele sumeriene se traduce ca:"acei care au venit din cer pe pamant").Sitchin i-a identificat pe Nifilim ca fiind aceiasi cu Anunnaki.
Desi nu oficial,toti istoricii si teologii de seama sunt de acord ca o parte din Vechiul Testament,si anume Geneza se inspira din vechi texte sumeriene.Enuma Elish ,cartea creatiei la sumerieni, si Geneza au o varietate de asemanari.Povestiri despre Marele Potop se gasesc si ele in amandoua religiile,ebraica si sumera.O concluzie inevitabila este ca Anunnaki au fost la fel de reali ca Moise,Noe si Abraham.
Sitchin crede ca Anunnaki au venit pe Pamant acum 485.000 de ani de pe planeta lor,Nibiru.Ei erau o rasa de extraterestri care aveau o viata foarte lunga,ce uneori ajungea pana la 500.000 de ani.Laurence Gardner,un alt arheolog,reduce durata de viata a Anunnaki-lor la 50.000 de ani si specifica faptul ca nu erau nemuritori.
Anunnaki au venit pe Pamant pentru un singur motiv anume.Sa caute aur.Nu are nimic a face cu valoarea sa, ca metal pretios,le trebuia aurul pentru ca atmosfera planetei lor se deteriorase,iar aurul era singurul metal care ar fi putut sa o refaca.Astfel,au venit pe Pamant, l-au colonizat,au minat,au construit o baza pentru aeronavele lor in zona unde se situeaza astazi tarile Iran si Irak,si au trait intr-un fel de societate idealista,o colonie mica pentru un timp scurt,apoi au plecat.S-au intors cand Pamantul era mai populat si au amestecat ADN-ul primatelor cu ADN-ul lor,creand astfel o rasa de sclavi care urma sa lucreze in mine,ferme si alte inteprinderi in Sumeria.Ei au creat omul,Homo Sapiens,prin manipulare genetica cu ei insisi si omul maimuta Homo Erectus.
La inceput Nibiru,care este o planeta-nava, avea o orbita pe care o completa in 25 920 de ani ,ceea ce inseamna distanta de la Rizq,planeta natala a Anunnakilor, la Terra.Odata cu construirea bazei de pe Orion ,acum dureaza 3600 de ani sa faca o rotatie completa.
In misiunea lor de a cauta aur,ei au aterizat pe cateva planete din sistemul nostru solar,printre care Marte(Lahmu) si Luna.Numarul anunnakilor se crede ca a fost in numar de 900,iar 600 din ei au venit pe Pamant in grupuri de cate 50 in mici aeronave de pasageri.Anunnaki erau intermediari intre Pamant si Nibiru.Au ramas pe orbita Terrei pentru ca trebuiau sa distribuie aurul extras din mine si care urma sa fie depozitat pe partea intunecata a Lunii si pe Marte.
Sumerienii au fost primii care au notat prezenta anunnakilor.Acestia le-au dat informatii privind crearea sistemului solar si despre planetele acestuia.I-au invatat cum sa-si construiasca orase,ferme si nave cu ajutorul carora sa zboare.Aveau informatii despre astronomie pe care oamenii de stiinta abia acum au inceput sa le descifreze.
Anunnaki aveau doi conducatori,Enlil si Enki.Ei detineau toata puterea si erau fii lui Anu,conducatorul suprem al celor de pe Nibiru.Enki este cel care i-a creat pe oameni cu scopul de a usura munca Anunnaki-lor ce lucrau in minele din Africa de Sud.Enlil nu a fost niciodata de acord cu Enki in privinta oamenilor,si cum el detinea controlul asupra minelor din Africa i-a luat pe oameni si i-a dus intr-un loc numit Edin,in Mesopotamia.Mai tarziu,spre disperarea lui Enlil,Anunnaki le-au gasit foarte atragatoare pe fiicele oamenilor,si s-au casatorit cu ele.Din unirea lor s-au nascut gigantii din antichitate.
Anunnaki s-au deghizat in oameni-pasari,oameni-lei,oameni-peste si alte creaturi pentru a-i face pe oameni sa-i divinizeze.Pleiadele,care au fost implicate in cele trei Ere de Aur ale Egiptului au incercat sa sfarseasca cultele religioase ale multor zei,incercand sa impuna un concept nou,de religie monoteista.Totusi,in urma acestor diferente sau credinte,intotdeauna izbucneau
razboaie,iar anunnaki reuseau sa-i faca pe oameni sa se lupte intre ei,cand de fapt ei erau adevaratii inamici ai omenirii.
La fiecare 3600 de ani un eveniment important are loc pe Pamant,si a fost bine documentat de istoricii antici si moderni.Marele Potop din Biblie se refera la o incercare de a distruge rasa umana de sclavi de catre Enlil pentru ca s-au revoltat impotriva "zeilor" nibirieni.Enlil si Enki au fost implicati intr-o apriga disputa pentru distrugerea sau pastrarea rasei de sclavi iar din aceasta lupta pentru putere au rezultat razboaiele antice.
Invins de Enki,Enlil a fost nevoit sa plece de pe Terra si i s-a dat o alta misiune de catre Consiliul de pe Nibiru. Dupa o perioada de timp, Enki a simtit ca rasa umana se poate descurca singura si ca mai ales se poate inmulti ;astfel el a parasit Terra si s-a reintors pe Nibiru,stiind ca munca lui pe Pamant s-a terminat.A lasat in urma sa pe planeta cativa membri ai Casei Regale de Alne,urmand ca Terra sa fie condusa de ei.De asemenea,si cativa Anunnaki au hotarat sa ramana. In ciuda a ceea ce se crede,Anunnaki nu erau o rasa de barbari,insetati de sange.Erau o rasa de fiinte foarte inteligente,probabil atat de evoluata incat nici nu avem cunostiintele necesare pentru a-i intelege.Pentru ei eram doar o rasa primitiva,folositoare doar sa munceasca si sa serveasca.Pentru a-i putea stapani,Anunnaki ramasi pe Pamant au inceput sa insamanteze frica in inimile oamenilor.
Astfel au luat forma unor zei atotputernici.Pentru ca ei sa-si poate pastra forma umana,aveau nevoie sa bea sange uman,iar oamenii,intr-un efort de a-i linisti pe zei,au inceput sa se sacrifice intre ei pentru suprematie.De aici a venit si mitul Diavolului,de care Anunnaki s-au folosit pentru a accentua frica oamenilor de necunoscut.Ca o reprezentare a Diavolului,ei l-au ales pe fiul lui Enki,Marduk,caruia i-au dat o infatisare hidoasa,dincolo de orice inchipuire.Sacrificiile si frica de Diavol pot fi gasite in orice civilizatie de pe Glob.
In momentul de fata,ritualurile si consumarea de sange nu mai au loc pentru ca Anunnaki au gasit o alta modalitate de a lua forma umana.
Anul 2012 este un an asupra caruia planeaza un mare semn de intrebare.
Zecharia Sitchin in cartea sa "A 12-a planetă" si nu numai Sitchin, ci si altii vorbescdespre o plenta numita Nibiru, despre care se presupune ca ar avea o rotatie epliptica foarte larga, o rotatie completa durand 3600 de ani. O data la 3600 de ani, aceasta planeta ajunge in Calea Lactee si trece printre Marte si Jupiter.
Prezenta acestei planete in Calea Lactee este mentionata de placutele sumeriene, de unde aflam ca la trecere ei, produce dezastru pe Terre, datorita faptului ca e o planeta uriasa si pe linga asta, mai aduce si vreo 6 sateliti uriasi cu ea.
Sumerienii spun ca stramosii lor vin de pe Nibiru si multe dintre desenenele de pe placutele si tablitele sumeriene prezinta nave spatiale si cosmonauti, sau cel putzin asemanarile desenelor cu acestea sunt izbitoare.In anul 2012 aceasta planeta va fi deja in Caleea Lactee. Probabil ca si mayasii stiau de aceasta planeta si probabil ca de aia s-au oprit cu calendarul la acest an. Asta daca se admite ca datorita trecerii acestei planete prin sistemul nostru solar, s-a produs pe Terra pototpul bibilc, care a ramas adinc inradacinat in subconstientul omenrii si nu numai, atit de profund a fost dezastrul.
Inclusiv pe site-ul Nasa se vorbeste de aceasta planeta, despre care se spune ca are o multime de nume, de aceea mai este denumita si planeta cu 50 de nume. I se mai spune: Marduk, Planeta crucii, Regele cerurilor, Casa mărilor strălucitoare, Cel care aruncă foc, A douăsprezecea planetă, Planeta zeilor. Numele sau modern folosit de astronomi este un index de catalog, 2003 UB 313.
Nasa a descoperit aceasta planeta, care in prezent se afla in spatele lui Pluto.
Poate ca pentru a induce omenirea in eroare si pentru a nu le da posibilitatea sa faca anumite conexiuni, s-a decis scoaterea lui Pluto din randul planetelor, tocmai pentru a nu se mai putea vorbi despre a 12-a planeta, din moment ce exista doar 10 planete.
Deocamdata prezentza si existentza acestei planete este negata de multi oameni de stiinta. Insa cine mint: placutele sumeriene sau oamenii de stiinta?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu